Hirudoterapie

Terapia cu lipitori, cunoscută sub numele științific de hirudoterapie, este o metodă terapeutică complementară, recunoscută în multe țări dezvoltate, cu rezultate deosebite în unele afecțiuni cronice.

Saliva lipitorilor conține peste o sută de substanțe biologic-active cu acțiune anticoagulantă, trombolitică, antiinflamatoare, bacteriostatică, imunomodulatoare, vasodilatatoare, substanțe ce se transmit pacientului prin injectare.

Aceste substanțe bilogic-active s-au dovedit a fi eficiente în afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni reumatice, afecțiuni endocrine, afecțiuni metabolice, afecțiuni urologice, afecțiuni ginecologice, afecțiuni neurologice, afecțiuni dermatologice și afecțiuni ORL.

Asocierea hirudoterapiei cu alte tipuri de tratamente naturiste poate duce la ameliorarea sau chiar vindecarea unor afecțiuni grave. Hirudoterapia este contraindicată persoanelor cu diateză hemoragică, în anemii si în sarcină.